Alex

Alex. Născut în `88, jurnalist, cel mai mult am lucrat la Adevărul și Digi24, reporter multimedia, video editor, cameraman, fotograf de ocazie.

Raluca

Raluca. Născută tot în `88, ceva mai devreme ca el, tot jurnalistă. Împreună facem cea mai tare echipă. În tot și-n toate.

Drumul spre Asia

Well, întamplarea face că ne-am cunoscut. Doar de atât a fost nevoie. Nu pot avea idee unde și cum am fi fost fiecare acum dacă nu ne cunoșteam, nici nu contează pentru că știu cine și unde suntem azi și îmi place. Am devenit brusc un cuplu, doi oameni care fac multe lucruri împreună, care sunt pe aceeași lungime de undă, fiecăruia îi place ce face celălalt și suntem dispuși să învățăm unul de la altul.

A trecut ceva timp, nu foarte mult, și am început să ne intrebăm ce ne rezervă viitorul, încotro ne îndreptăm, ce variante avem, ce ne așteaptă. Cum ne putem conduce viața în așa fel încât să devenim niște oameni mai buni, mai fericiți? Varianta clasică, căsătorie, copii, un job care sa îți ofere o oarecare satisfacție, și aceea sufocată de ideea de supraviețuire, nu era tocmai cea care să ne entuziasmeze. Am tot discutat, la modul teoretic, dar nu exista niciun plan. Doar încotro am vrea să tindem și cum încrederea pe care o avem unul în celălalt ne poate transforma într-o variantă cât mai bună a ceea ce suntem acum.

 

Plecarea

Și, de nicăieri, într-o zi ca toate zilele, ne-am hotărât să plecăm. Nu a avut loc nicio dezbatere îndelungată, de parcă ar fi fost cel mai firesc și normal lucru. Asia! De ce Asia?! Ca să nu mint, cel mai probabil, inițial am avut amândoi în cap peisajul idilic cu plajă, soare și mult zen. Cum nu aveam nici un plan, am început să ne alegem destinații, să ne documentam și să ne răzgândim. Ne propusesem inițial să ne alegem o destinație, să ne mutăm acolo și să vedem noi ce și cum. Daaaaar, până la urmă ne-am gândit că, dacă tot avem posibilitatea, mai bine călătorim prin Asia, vedem ce e de văzut și poate după aceea alegem o nouă „acasă”.

Întâmplarea a făcut ca, până la urmă, destinația să ne aleagă pe noi :). Am primit un email de la un centru privat în care eram întrebați dacă dorim să mergem la ei, undeva în nordul Vietnamului, să îi ajutăm să predea limba engleză localnicilor. Ne-am uitat despre ce e vorba, unde e, cam cât ar costa biletele de avion…da, vrem! Am făcut o listă cu tot ce era de pus în ordine înainte de a părăsi România, ca să putem pleca liniștiți, listă pe care am privit-o cu drag de fiecare dată când mai înverzeam câte un rând. Asta însemna că am mai rezolvat ceva important.

A trebuit să ne anunțăm familiile și prietenii, șefii și colegii de la muncă, rudele până la cele de gradul II, de restul ocupându-se mamele noastre, care au viralizat vestea „plecării copiilor”. Per total reacția a fost una pozitivă și oamenii ne-au încurajat, lucru pe care îl consider super important. Altfel nu știu care ar fi fost starea dacă ne-am fi lovit de mai multe reacții negative.

 

Pe drum

Nenumăratele lucruri de pus la punct + job-uri + neprevăzute + câteva vizite în afara țării și uite așa a trecut timpul și ne-am trezit cu o zi înaintea plecării fără să fi apucat să avem emoții. Psihic ne consideram pregătiți, conștienți că schimbarea avea să fie una enormă. Ne-am dus la aeroport, a urmat o călătorie lungă, lipsită de peripeții, emoțiile tot nu au apărut. În schimb începeam să realizăm și nu ne venea să credem că facem asta, că suntem pe drum, că am luat o decizie radicală în încercarea de a ieși din tiparul monoton al persoanelor de vârsta noastră și că am și dus-o până la capăt!

Am ajuns în Vietnam, sperăm să ne schimbăm în bine și să devenim oameni mai frumoși, mai deschiși, să avem parte de experiențe frumoase, și să învățăm ceva din cele neplăcute care vor apărea, inevitabil, la un moment dat. Noi suntem optimiști!

Meanwhile…a trecut aproape un an de Asia, timp în care am străbătut trei țări, iar în a patra doar am intrat cât să tragem cu ochiul. Trei luni în Vietnam, două luni în Cambodgia și două în Thailanda, după care multe altele în Hanoi. Despre toate aventurile noastre puteți citi în secțiunea blog sau reportaj.

Va urma…mereu urmează câte ceva, nu-i așa?