Cu demenții ăștia trei ne-am cunoscut într-o cameră de hostel din Saigon. Entuziasmul și pofta lor de viață au făcut ca șederea noastră în Ho Chi Minh să fie, până la urmă, memorabilă. Raluca a venit cu ideea de a le lua un interviu pentru rubrica noastră, Profil de călător, ceea ce am și făcut. Fiona e din Irlanda, Sebastien […]

Dacă azi ni s-ar încheia călătoria, putem spune împăcați că au fost cele mai mișto trei luni din viața noastră. Dar să știți că nu suntem triști că plecăm, pentru că ne vom întoarce în martie. Apoi, avem noi un feeling că și în Cambodgia o să fie cel puțin la fel de impresionant ca în Vietnam. Trei luni nu […]

Călătoria noastră în sud-estul Asiei are un buget limitat de care încercăm să abuzăm cât mai puțin. De aia încercăm să exploatăm cât se poate de mult platforme ca workaway sau helpx. Pe site-urile astea poți găsi „gazde”, care în schimbul unui ajutor de câteva ore pe zi, îți oferă cazare și măcar o masă pe zi. Înainte să plecăm […]

A trecut o lună de când am pus prima dată picioarele pe pământ asiatic. Nu e mult, nu-i nici puțin. Am învățat multe, mai ales despre noi, și câte ceva despre țara care e suficient de amabilă încât să ne găzduiască ifosele. Într-un scurt rezumat am putea spune că de la numerele 7 și 8 am ajuns să fim numerele […]