A venit toamna și la noi. Temperaturile au scăzut simțitor, de la 36 de grade până pe la 31-32. Câteodată cad chiar până la 27 de grade, când e mai înnorat și bate puțin vântul. Plouă din ce în ce mai rar, dar vine frigul în Hanoi, ce să mai…În atmosfera asta tomnatică ne aducem din nou aminte de Thailanda și de viața pe insule, cu soare, plajă și mare. Rămăsesem luna trecută cu povestea la Koh Jum, astăzi o reluăm de unde am lăsat-o: Krabi și Koh Samui.

Înapoi în Thailanda

Cu cât de uităm mai mult înapoi, cu atât realizăm că am luat Thailanda la preț de matineu (o expresie împământenită în lumea fotbalului, folosită atunci când îți subestimezi valoric adversarul și acesta reușește să te surprindă – adică să-ți dea vreo două boabe de să te trezești). De fapt, am constatat lucrul ăsta cât lucram la varianta extinsă a filmului despre Thailanda, căci am umblat prin atâtea locuri și am filmat atât de puțin. O țară atât de fotogenică, frumoasă ca o Miss Univers pe care o tratezi superficial că ai impresia că n-are nimic în cap.

Târziu, dar am realizat totuși că i-am comis o mare nedreptate și poate într-o zi o să ne întoarcem să ne mai dăm nouă o șansă să profităm mai mult de ea. Acordați-vă câteva clipe să vă uitați la video-ul de mai jos și o să vedeți despre ce vorbim. Apoi continuăm cu povestea noastră în Krabi și Koh Samui.

 

Krabi

Din motivele menționate deja, în Krabi n-am plănuit să stăm foarte mult. Am zis doar că trecem, îl folosim ca punct de tranzit dinspre Ko Jum spre Koh Samui, vedem ce e musai și plecăm. Citisem deja că e varianta ieftină a Phuket-ului, de asta e și plin de turiști, și mare lucru n-are de oferit. Cam așa au și stat lucrurile.

Principala activitate în Krabi este cățăratul pe stânci. Relieful de-acolo e de-așa natură că oferă pereți verticali extrem de mișto pentru cățărători. Dar cum la noi gena de maimuță e recesivă, n-am vrut să profităm de ocazie.

În general Krabi ni s-a părut un loc anost, nu neapărat prin peisaje, ci prin abundența turiștilor și a construcțiilor de prost gust. Un fel de Costinești pentru iberice puse pe mâncat șaorma.

Șir indian de spanioloaice devorând la șaorma

Două chestii am făcut înainte să ne cărăbănim spre Koh Samui:

  1. Am fost pe Railay Beach

Railay Beach e, să zicem, atracția principală din Krabi. E o plajă pe care accesul se face doar cu barca, și cu toate astea e foarte aglomerată. Ne-am dus cu mari așteptări, dar n-am găsit decât o fâșie de vreo doi kilometri de nisip finuț, ultra aglomerată cu turiști din toată lumea, străjuită de două stânci uriașe la capete. E un fel de golf cu apă limpede protejat de turnuri de calcar. Dacă am fi putut călători cu vreo 30 de ani înapoi în timp, cu siguranță ne-ar fi impresionat.

Dar agitația, muzica, zgomotul bărcilor, uleiul de motor împrăștiat în apă, gunoiul de pe plajă, sutele de meduze, unele eșuate, altele încă nu, ne-au făcut excursia nu foarte plăcută. De asta, celor care ne mai întreabă despre Krabi, le recomandăm să caute alte destinații mai liniștite, cu mai puține meduze. Krabi e cunoscut pentru numărul mare de înțepături de meduză, unele sfârșite chiar prin deces. Noi baie n-am făcut acolo, dar mai erau inconștienți în apă.

Ne-am mai plimbat puțin prin jur, am văzut niște hoteluri chiar drăguțe, am petrecut timp cu niște maimuțe și ne-am întors la pontonul de pe care se pleacă înapoi spre Krabi. Oarecum dezamăgiți că am dat vreo 400 de bahți de om pe barca până acolo. Ei, dacă după toate astea încă vreți să mergeți pe Railay, aveți grijă că e sezonul potrivit, că vă luați bilet dus-întors, și că v-ați interesat precis de orarul bărcilor. Altfel s-ar putea să vă treziți că dormiți pe plajă p-acolo, sau că plătiți mult mai mult pe un bilet de întors decât ar fi cazul.

Thailandezii sunt mari țepari cu străinii dacă prind ocazia.

2. Am fost la piscina de smarald

A doua zi am închiriat un scuter și am bătut vreo 70 de kilometri până la Emerald Pool. E un loc natural în care apa dintr-un râu se adună într-o căldare cu un fund lutos și creează un efect spectaculos. Verdele ăla albăstrui e o încântare pentru ochi, iar apa e foarte limpede și numai bună de scăldat. Doar că, iarăși, abundența turiștilor schimbă percepțiile. Mult mai mișto ar fi fost să fi descoperit doar noi locul ăsta pentru prima dată și să ne bucurăm în tihnă de el.

Asta e, nu poți să le ai pe toate.

Mai sunt pe lângă și niște izvoare termale, dar la 40 de grade numai în apă fierbinte nu îți vine să te bagi.

După ce-am văzut ce-am considerat că e de văzut, că pe Ao Nang Beach nici n-am vrut să mergem, am purces frumușel spre Surat Thani, la vreo oră jumate în nord-est, de unde urma să luăm feribotul spre Koh Samui.

Pe Koh Samui am ajuns la apus

Koh Samui

Să nu credeți că Koh Samui e cu totul altfel. Deși nu mai e în Marea Andaman, ci e pe coasta cealaltă, în Golful Thailandei, insula e extrem de populară. Mai ales printre expați. Sunt o grămadă de boșorogi nemți și englezi care și-au cumpărata proprietăți și șase luni pe an își încălzesc șoldurile de schimb și își tratează artritele sub soarele arzător, dar relativ ieftin din partea asta de lume.

Samui-ul (că nu-i frumos să-i zici Samuia) e dezvoltat, mai dezvoltat decât Koh Lanta, are mult mai multe opțiuni de cazare, și mult mai diverse, de la resorturi ascunse pe stânci de ochii curioșilor, până la hosteluri pentru noi, ăștia mai sărăcuți. Are drumuri bune care taie insula în patru, drumuri care urcă sus, în miezul junglei, că are și junglă Koh Samui, are spital internațional și cârciumi pe plajă cu duiumul. Plus că are foarte multe plaje, unele mai stâncoase, altele cu nisip fin, dar ai de mers până la ele dacă nu ești cazat unde trebuie.

E frumos, ne-a plăcut mult pe Koh Samui, cu toată agitația de-acolo. Totuși, nu e Koh Pha Ngan, unde se duc toți backpackerii pentru celebra Full Moon Party (noi fiind totuși adulți responsabili, am spus pas la petrecerile astea decadente unde bei și te distrezi până dimineață). Fiind a doua insulă ca mărime după Phuket, nu prea se simte aglomerația. Așa că am stat cam 10 zile p-acolo, ne-am antamat job-ul la un hotel din Chiang Mai (următoarea destinație) și am explorat ce era de explorat, după cum urmează.

Ce să faci în Koh Samui

Mă rog, nu trebuie să faci nimic dacă nu vrei, poți să stai cu burta la plajă cât e ziua de lungă, dar am pus și noi un intertitlu ca să dea bine pe Google. Vă zicem totuși ce-am făcut noi.

Am fost la plajă.

Plajele totuși nu sunt punctul forte al insulei. Noi am stat lângă Lamai Beach, la o aruncătură de băț de niște pietre denumite Bunicul și Bunica (Hin Ta Hin Yai) pentru că au formă de penis, respectiv de vagin. Au și pietrele astea o legendă în spate, am povestit-o la un moment dat pe facebook când am făcut filmul ăsta:

In Koh Samui, Thailanda, am stat vreo 10 zile lângă două formațiuni stâncoase denumite Hin Ta și Hin Yai. Adică, bunicul și bunica. Le-au zis așa pentru că era mai mare rușinea să le zică altfel. Au născocit și o legendă pe seama lor, că doar nu puteau să le lase așa, pur și simplu, în bătaia valurilor și a vântului. Se zice că doi bătrâni au plecat pe mare să-i caute „ursita” fiului lor. Dar au naufragiat și s-au înecat, transformându-se în pietre, ca o dovadă a adevăratelor lor intenții. Cusută cu ață albă, altfel de ce a murit moșu` tocmai așa falnic?

Lamai nu e cea mai mișto plajă din lume, e chiar foarte stâncoasă, nu foarte recomandată pentru înot, de asta am și ocolit-o destul de mult. Ne-am dus pe Silver Beach, care e foarte aproape în nord, are nisip alb și fin, dar e mică și mereu plină. Mai sus puțin e Chaweng, unde-i concentrată viața de noapte. Am fost și noi într-o seară la un fire show, după cum puteți vedea:

 

Cât am mai dat ture de insulă am mai înotat și pe Bophut și pe încă o plajă, destul de retrasă, frumoasă, greu accesibilă, cu pietre fine în loc de nisip, dar cu apă limpede, care am uitat atât unde era, cât și cum se numește. Deși am fost în două rânduri acolo. Nah, vârsta. Dacă ne-om aduce aminte, v-om zice.

Am fost prin junglă

Deși eram pe o insulă, cel mai mișto lucru n-a fost statul la plajă, ci exploratul prin miezul junglei. Că de asta e frumoasă Koh Samui. În centru are un munticel de peste 600 de metri, cu câteva cascade, grădini ascunse, o piscină „infinită” de unde se vede marea, și alte locuri minunate prin care să rătăcești.

Vreo două zile tot am umblat pe poteci și așa am descoperit o cascadă care nu apare pe hartă, în curtea unor oameni care au construit acolo leagăne, poteci și băncuțe. Doar că drumul până acolo e atât de întortocheat și de greu de parcurs cu un scuter normal, încât la cascadă eram doar noi doi și un neamț de vreo 50 de ani. Un loc cu adevărat retras, de care ne-am putut bucura în voie.

Am fost și la un pas să ne dăm cu o praștie gigant deasupra unei prăpăstii, dar thailandezii care conduc locul nu ne-au inspirat mare încredere, așa că n-am mai avut curaj s-o facem.

Sfatul nostru e să luați un scuter și să cutreierații dealurile din creierii insulei și să vă rătăciți pe-acolo fără frică. Poate dați și de Grădina Magică cu o mie de statui. Noi am căutat-o două zile în zadar, deși apare pe hartă, n-am reușit decât să ajungem pe-aproape de ea, niciodată înăuntru.

În rest, galeria asta de poze vorbește de la sine.

Din nou la snorkeling

Cum ne-a plăcut tare mult la snorkeling pe Koh Jum, am zis să refacem experiența. Numai că de data asta ne-am interesat bine și am ales cea mai ieftină opțiune. Nu neapărat cea mai bună, dar am fost doar noi doi în barcă și am cutreierat apele vreo 4 ore netulburați. Nu neapărat cele mai bune zone de snorkeling, dar a fost frumos.

Pentru asta ne-am dus de cu seară pe o plajă retrasă de lângă resortul Conrad, am negociat cu un barcagiu prețul de 1000 de bahți, și a doua zi ne-am prezentat dis de dimineață gata pentru aventură. Ne-a dus omul pe lângă Tean Island, am făcut un popas pe-o plajă pustie unde am găsit totuși un leagăn, și ne-a dus să ne arate și niște gunoaie. Asta ca să conștientizăm cât de nașpa sunt oamenii. Acolo era să-i ia curentul barca, că s-a dus să se ușureze și-a uitat s-o lege. A trebuit să sară în apă până la gât ca s-o recupereze și s-o tragă înapoi la mal.

Întorși pe insula noastră am asistat la unul dintre cele mai frumoase apusuri. Soarele s-a coborât fix în scobitura unei insule aflată la orizont, iar două femei culegeau scoici de sub pietrișul lăsat la aer de reflux.

Destul cu insulele

Astea au fost ultimele 10 zile petrecute aproape de mare. După ce ne-am încărcat cu suficient nisip în păr și piele, am zis că e cazul să ne ducem și la munte, și ne-am luat bilete de avion spre Chiang Mai, în nordul Thailandei. Am plecat spre Surat Thani, aeroportul cel mai apropiat cu prețuri decente (că din Koh Samui e scump să zbori) și de-acolo, în două ore eram în mijlocul unei zone cunoscute pentru legătura cu tradițiile autentice și spiritualitatea budhistă prezente în viața de zi cu zi.

Dar despre asta, în episodul următor. Dacă vă plănuiți concediul pentru iarna asta și aveți întrebări, nu ezitați să ne scrieți. Până atunci, like și share! Safe travels!

2 thoughts on “Două săptămâni în Krabi și Koh Samui. Una rece, alta caldă

  1. Nu ati urcat cele 1300 de trepte pana la templul din Krabi? Ko Samui e under rated dupa parerea mea. E destul de mare si are multe locuri cool.
    Sa nu uitati sa treceti si prin Pai. Un fel de Vama Veche dar prin munti

    1. ce depășește 400 de trepte e prea mult :)) nu stim la care templu te referi din Krabi, Tiger Temple? N-am fost. Iar Koh Samui, da, e cam subapreciată dar nu foarte. Prin Pai am fost, o sa scrie curand si despre nordul Thailandei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *