Nu vrem să supărăm pe cei mai creștini dintre voi cu titlul ăsta. Noi ne străduim să le respectăm și pe primele 10, ca să fim oameni buni. Dar dacă e să plecați undeva în vacanță, chiar și pentru un weekend, încheiați o asigurare de călătorie. Pentru că ne pregătim să sărbătorim un an de când am plecat de-acasă, am decis să împărtășim pe larg ceva din experiența adunată până acum. Azi, evident, vorbim despre Sfânta Scriptură a călătorului și cum ne-a scos din faliment polița de asigurare de călătorie.

Și în articolul precedent în care am descris amănunțit toate pregătirile de plecare am insistat destul de mult pe importanța acordată sănătății, iar astăzi detaliem cu pățaniile noastre, unele destul de intime. Pentru că trebuie să fii foarte norocos să n-o pățești cumva când ești plecat de-acasă atât de mult timp. Și credeți-ne, nu e nimic mai nasol decât să te îmbolnăvești într-o țară străină. Important e că acum suntem bine.

Luați de citiți

Asigurarea de sănătate e hîrtia aia de care speri să nu ai niciodată nevoie atunci când călătorești sau pleci în vacanță. Dar cînd te năpădește boala pe melaguri străine îi mulțumești mamei că te-a făcut suficiet de inteligent încât să investești niste bani într-o foaie d’asta. Mă rog, trei foi, cu tot cu anexe.

Când ne-am asigurat medical am avut o oarecare senzație că am aruncat niște bani pe fereastră. „Noi suntem sănătoși” (tocmai ce ne făcusem toate analizele), „noi avem grijă să nu ni se întâmple nimc” sau „ce poate să ni se întample să ne coste atât de mult?!”. Gânduri care ne-au trecut și nouă prin cap și celor care aleg să nu se asigure. Cert e că dacă ajungi în situația în care ai nevoiede îngrijri medicale nu vrei să mai ai și stresul banilor sau și mai grav al calității actului medical (deși suntem români și suntem obișnuiți cu asta).

Noi am semnat câte o asigurare de călătorie și am plecat liniștiți în lume. Primele 3 luni petrecute în Vietnam au fost lipsite de afecțiuni medicale majore. Deși am ajuns la spital de vreo două ori, nu a fost nimic grav și nu ne-am folosit de asigurare. Am povestit mai demult despre cărăbușii ucigași și despre toxiinfecția din Phu Quoc (despre asta n-am povestit nimic pe blog, poate o s-o facem cândva, că a fost amuzant și traumatizant cumva). Pe scurt, a fost mai ieftin decât un apel telefonic către compania de asigurari.

4 luni sănătoși tun

Au urmat 4 luni în Cambogia și Thailanda lipsite de peripeții. Cambodgia nu e țara unde ai vrea să te îmbolnăvești. După ce ne-am documentat un pic, am descoperit că spitalele khmere sunt slab dotate iar medicii și mai slab pregătiți. Asta în spitalele din orașele mari, în restul țării situația e și mai jalnică. Noi voiam să ne vaccinam acolo, dar ne-am lăsat păgubași. Am considerat că e mai sănătos să nu.

În Thailanda nu ne-am făcut griji, spitalele din Bangkok arată mai ceva decât mall-urile din București. La naiba! Ăștia au clinici veterinare care arată mai bine decât Floreasca sau Universitarul, iar calitatea actului medical, fie el veterinar sau uman, e recunoscută internațional. Mai mare dragul să faci o toxiinfecție aici. Da’ n-a fost să fie…

Ajungem în sfarșit și la momentul în care ne-am felicitat că am făcut asigurarea de sănătate la Omniasig

Pe finalul vizitei noastre în Thailanda ne-am întâlnit cu dragii noștri prieteni Alex și Alice (apropos, singurii care ne-au vizitat până acum).

Într-un tren de noapte, undeva în Thailanda

Vizitam împreună o pagodă când am simtit o puternică durere abdominală. Am zis că mi se trage de la frumusețile pe care tocmai ce le văzusem. Pentru că am crescut cu un frate mai mare care m-a schingiuit toată copilăria, sunt foarte rezistentă la durere. Am ignorat și mi-am văzut mai departe de treburi. Mai aveam de vizitat locuri mișto, de plimbat pe dealuri, de mers la piscină, era ultima zi în Thailanda și nu aveam timp de dureri.

A doua zi zburam spre Vietnam. Le-am rezolvat pe toate cu brio și am ajuns în Ha Noi, dar durerea tot nu-mi dădea pace. În momentul în care a devenit insuportabilă, am decis să sunăm la asigurare să vedem ce e de facut. Era clar că ceva nu e ok și trebuie să am un date cu un medic.

Când te doare rău, orice te scoate din sărite. Îmi imaginam că o să dureze o veșnicie și nu știam exact ce e de făcut. În plus, ideea unei vizite într-un spital vietnamez nu mă încânta deloc. Pe langă chinurile mele mă mai stresam și cu gândul că trebuie să stau să caut un spital decent care oricum nu o să fie suficient de ok încat să nu îmi fac griji.

Cum să-ți faci programare când ai asigurare de călătorie

Alex a căutat repejor foile magice, a găsit numărul de telefon care trebuie apelat în caz de urgență și a sunat. Mai departe i s-a cerut un mail cu detaliile chinurilor prin care trec și locația în care ne aflăm. Mail trimis. Nu mai țin minte exact, dar cred că au trecut vreo două ore până am primit răspuns la mail. Veștile din România mi-au alungat toate grijile și aproape că mi-au luat durerea. Îmi făcuseră ei programare la doctor la probabil cel mai bun și cel mai scump spital din Ha Noi. Spitalul Francez.

M-am îmbrăcat repejor, Alex și Alice au venit și ei cu noi (merci :*) și am mers să vizităm obiectivul turistic pentru oameni cu diverse afecțiuni. Impecabil. Spitalul curat, personalul amabil și vorbitor de limbă engleză, medicii bine pregătiți, standarde internaționale. Nici o clipă nu mi-am făcut griji. Analizele curgeau, întrebările la fel, nu și-a dat nimeni cu părerea până nu au avut toate detaliile și rezultatele. Deja eram într-o stare de zen, mă simțeam ca la spa. Până a venit diagnosticul. Chist ovarian hemoragic. Căcat. A fugit zenul. Cu alte cuvinte, o să mă doară în continuare până când ori se retrage de la sine, ori se sparge și trebuie operat. Super!

La urgențe cu chistu’

A doua zi pe seară urma să plecam la munte, 8 ore cu trenul, închiriat scuter, urcat pe dealuri. Plan incompatibil cu recomandarea medicului. Nu scuter, nu trekking, nu efort. Doar activități de bătrână pensionară, un goblen, un rebus…Am încheiat întrevederea cu stabilirea unei noi întâlniri a doua zi de dimineață.

Le-am comunicat diagnosticul prietenilor și ne-am îndreptat către recepția spitalului să vedem ce și cum avem de plătit. Am aflat că asiguratorul virase deja o sumă de bani în contul spitalului încă de când făcuse programarea (o scrisoare de garantare cu un plafon prestabilit, practic). Undeva la aproape 400 de dolari. Toate investigațiile costau însă undeva la 800$ și se mai adăugau și cele de a doua zi. Nici o problemă! Spitalul a lucrat direct cu cei de la firma de asigurare și s-au înțeles între ei. Noi trebuia doar să mai trimitem un mail în care să confirmăm tot ce s-a întâmplat acolo și să îmi las pașaportul ca garanție în cazul în care asiguratorul refuză să plătească. Procedura standard.

Rezolvarea

A doua zi de dimineață am mers din nou la medic, am luat-o de la capăt cu analizele ca să vedem în ce stare se prezintă buclucașul chist. Semnele erau bune, părea că se retrage de la sine. Așa am primit acordul medicului de a pleca în călătoria prestabilită. Cu condiția să nu mă urc pe scuter, să nu fac deloc efort și să mă întorc la control în vreo 10 zile. Asta dacă nu plesnește chistul pe acolo. Caz în care trebuia să mă îndrept urgent către cel mai apropiat spital. Acum aveam altă problemă, asiguratorul nu virase înca suma totală (în jur de 1000$) în contul spitalului iar eu nu puteam pleca fără pașaport (în Vietnam ai nevoie de pașaport ca să călătorești cu trenul). A trebuit să ne mai învârtim o oră și jumătate pe lângă spital și să dăm câteva telefoane să grăbim procedura. S-a rezolvat în timp util cât să prindem trenul.

Am fost bătrânește la Sapa, după care am plecat direct spre minunatul Hoi An, Locuri mișto despre care o să povestim într-o altă postare.
N-am crăpat nici eu nici chistul meu. Întorși în Ha Noi, de data asta fără Alex și Alice care și-au continuat călătoria către alte meleaguri, am sunat din nou la asigurător ca să mă programeze la controlul recomandat de medic.

Pe aeroportul din Da Nang cu Alice și Alex, triști că o apucăm în direcții opuse

Sunat, programat, mers la medic. Chistul se retrăsese, dureri nu mai aveam, tăt bine și frumos. Din nou factura a depășit suma aproximată de asigurător. Am lăsat pașaportul, nu mai aveam nici o gijă pentru că aveam de gând să rămânem în Ha Noi pentru o perioadă lungă de timp. După două zile m-au sunat de la spital să vin să îmi recuperez pașaportul.

Vizita numărul doi

Când te anturezi cu copiii de grădiniță ai toate șansele să te pricopsești cu cine știe ce boli. Ca bonus, în Asia mai au și niște boli tropicale împotriva cărora nu te poți vaccina. Epidemiile de febră Dengue sunt ceva comun aici. Un pic de febră, tuse de măgar, dureri de articulații…Sunat la asigurare, programat, mers la doctor, făcut analize, factura undeva la 400 de euro. Radiografiile, analizele de Dengue, malarie și mai știu eu ce au mai făcut doctorii p-acolo sunt scumpe. Dar totul a fost acoperit de asigurare.

 

La o altă vizită, însoțiți de amicul Duc de data asta

Vizita numărul 3

Era și rândul lui Alex să mearga la Spitalul Francez ca pacient, că poate nu mă credea că medicii sunt mișto. A vrut să se convingă singur. O săptămână întreagă s-a tot văitat de una, de alta, ba că a slabit, ba că nu se odihnește, ba că îl doare burta. Până s-a convis că are viermi intestinali. Așa zicea pe net. Glumesc, bărbații sunt mai ipohondrii de felul lor și Alex nu e o excepție.

Adevărul e că ingiena alimentară în Asia e foarte precară și scenariul în care niște viermuși îți colcăie prin mațe e foarte probabil. Am urmat aproape mecanic pașii. Sunat la asigurare, trimis mail, mers la spital. S-a convins și Alex cât de ok sunt medicii și că nu își dau cu părerea decât după ce te caută și în fund. Analize, împachetat și plecat acasă cu diagnosticul probabil „depresie”. Cred că i-o fost jenă doamnei doctor să îi zică ditamai omului că e ipohondru. I-a recomandat grijă la dietă și odihnă. Că ne și rupem noi cu munca pe aici… Din nou, asigurarea a acoperit toate costurile și noi ne-am văzut fericiți (sau depresivi) de viață.

Concluzia.

De fix un an de zile de când am plecat de acasă am apelat la servicii medicale de trei ori. N-am vrut să abuzăm în nici un fel de asigurare, și nici nu cred că poți, am apelat la ei doar atunci când a fost cu adevărat cazul de urgență. Fără asigurare la Spitalul Francez ne-ar fi dus la un total aproape de 2000 de dolari, din ce estimăm noi. În timp ce am investit doar 1212 lei în ambele polițe.

Poți beneficia de servicii medicale ieftine în Asia, la un spital de stat, dar calitatea actului medical nu va fi aceeași, dotările mai slabe, medicii vorbesc rar engleză și n-ai vrea să fii pierdut și în traduceri atunci când te chinuie organismul. Plus că scapi de-un stres.

Cât despre Omniasig, articolul ăsta nu e plătit de ei, e doar părerea noastră că e cea mai bună opțiune de poliță. Din ce am citit și din ce am vorbit cu alți oameni asigurați în alte părți, am ales cea mai bună variantă. Și dacă 1212 lei pentru 2 persoane vă sperie, uitați-vă un pic cât costă o poliță încheiată în Franța, Anglia, Statele Unite. O să realizați cât de norocoși suntem noi, românii, în unele privințe.

În rest, safe travels la toată lumea!

4 thoughts on “Cea de-a 11-a poruncă: Ia cu tine în deșert și o asigurare de călătorie

    1. Bună, Denis! Îți mulțumim pentru comentariu, dar am vrea să știm de ce „dislike”? Am precizat numele asigurătorului pentru că noi ne-am înțeles super bine cu firma asta, n-am avut nici o problemă cu ei și am considerat că putem să-i recomandăm și altora. În plus, am precizat destul de clar la final că nu e un articol plătit, deci nu i-am lăudat pe banii lor, ci pe banii noștri. Dacă ai putea să detaliezi ce anume nu ți-a plăcut, ar fi drăguț.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *