Am mai zis de multe ori până acum cât de tare ne doream să ajungem la Angkor Wat. Mai ales că visam la asta de când eram mici și vedeam templele pe coperțile revistelor de istorie sau în documentare pe Discovery. În ianuarie ne-am împlinit acest vis. Doar că, templele sunt departe de imaginea mitică de copertă. Nu pentru că ar fi mai puțin impunătoare, ci pentru că sunt copleșite de hoarde de turiști fără cap, care coboară din autocar pentru două selfiuri ca să poată să zică apoi că l-au bifat și pe ăsta. De ocolit, n-ai cum să-i ocolești, așa că am încercat să ne bucurăm cât am putut noi de tare.

La revedere, khmeri roșii!

Pentru turistul de rând, Cambodgia înseamnă Angkor Wat. Deși am văzut împreună zilele trecute că țara asta e despre mult mai multe lucruri decât celebrele temple, Angkorul e magnetul care atrage anual milioane de turiști. Probabil e și principalul motiv pentru care Cambodgia pare să renască în ultimii ani din propria-i cenușă. Ca să vă faceți o idee, numai în decembrie 250.000 de turiști au plătit bilete în valoare de 7 milioane de dolari. Angelina Jolie are și ea un amestec în poveste, despre care aflați mai târziu. Așa că am lăsat în urmă Phnom Penh-ul, și, odată cu el, istoria recentă a țării, și-am plecat spre Siam Reap să ne afundăm în istoria aproape antică a Imperiului Khmer.

Scurt rezumat vizual prin temple. Enjoy!

Din capitală până la Angkor sunt cam 325 de km., distanță pe care o parcurgi în 7-8 ore, în funcție de trafic și de ora la care pleci. Noi am optat pentru un autobuz de noapte, mult mai confortabil decât cele din Vietnam, cu priză, perne, AC și un pat pe care am stat întinși comod. Bașca, fără gândaci. Deși multă lume reclamă pe forumuri compania de transport Virak Buntham, că se fură în somn, că sunt nepoliticoși șoferii, noi n-am avut probleme. Așa că nici n-avem ce peripeții să povestim. Ba cu toate opririle de pipi la fiecare 20 de minute, tot am ajuns cu o oră mai devreme decât programat. Ceea ce ne-a stricat somnul de frumusețe, dar l-am recuperat la hotel.

Apropo de drumuri si șosele, mișto e că aproape jumătate de țară e semianalfabetă, așa că intersecțiile principale au în centru tot felul de monumente, ca să se poată orienta șoferii fără știință de carte. La Monumentul Prieteniei cu Vietnamul o ții înainte până dai de rondul cu durian și de acolo faci dreapta până la monumentul fermierilor de orez. A doua casă pe partea dreaptă. Așa se orientează ei.

Siam Reap, orașul-poartă

Ca să vezi Angkorul, cel mai ok e să stai în Siam Reap – în traducere, Siamul a fost înfrânt – asta dacă nu cumva îți permiți să stai în resorturile de lux construite în buza templelor. Siam Reap e un orășel ca un mini-Hanoi, cu multe baruri și restaurante vestice, Burger King și McDonalds, foarte aglomerat, scump, dar toată Cambodgia e scumpă. Cel puțin comparativ cu Vietnamul, că acasă nu mai știm cum stă treaba. Chiar, ce mai e p-acasă?

Cazarea e ieftină pentru că ai sute de variante de unde alege. De la boutique hoteluri la hosteluri și dughene. Noi am găsit o cameră absolut decenta într-o astfel de dugheană, relativ aproape de centrul orașului, cu numai 10 dolari pe noapte (cu mic-dejun inclus). Deși rezervasem pe 4 nopți, am stat vreo săptămână, căci Siam Reap-ul are un vibe pozitiv.

Ah, tot în motelul ăsta am bifat o premieră. Dacă până acum am mai dormit  în stabilimente cu șobolani, păianjeni, șerpi, lăcuste, șopârle și altele lighioane, e prima dată când am văzut lilieci de lustră. Am simțit în felul ăsta aerul de „acasă”, că și-așa toți străinii știu numai de Dracula și Transylvaaania. Buhuhu, ignoranților!

Îl vedeți pe împielițat cum stă așa, cu capul în jos de-i lucesc ochii

La Angkor Wat, birjar

Cel mai obositor lucru în toată Cambodgia și în special în Siam Reap, sunt șoferii de tuk-tuk. Sunt ca țiganii din fața blocului de la piața Nicolina din Iași, care par să aibă senzori de prezență. Când te apropii de ei încep să turuie „țigări, țigări, țigări!”. Așa și ăștia: „my friend, tuk-tuk? Where do you go? How about tomorrow?”. Noi nu știm ce facem peste 5 minute și ei ne întreabă de mâine.

Chiar l-am iscodit pe unu de ce recurge la tactica asta și a început să înșire ceva lacrimogen despre copiii pe care-i are de crescut și cât de grea e viața. N-am putut să-i plângem de milă câtă vreme din două curse de 15 minute trăiește două zile ca popa. Alții, mai vechi în meserie, și-au deschis hoteluri sau alte afaceri cu banii strânși din asta. Turistul plătește, și o face bine. De exemplu, noi.

În prima zi am fost în prospecție până la Angkor Wat cu bicicleta. Înainte ne-am oprit să luăm biletele pentru trei zile. 40$ de om, din martie s-au scumpit cu 50%, deci costă destul de mult să vezi Angkorul, dar merită. Ca și la noi, banii nu se știe exact unde se duc, căci statul cambodgian nu e foarte transparent cu bugetele. Dar o societate care are încasări anuale de aproximativ 60 de milioane de dolari, cash, e o vacă de muls.

Poate doar Lance Armstrong

Sunt zvonuri că ar fi fost cedată pe 99 de ani unui etnic vietnamez care are un imperiu de benzinării și hoteluri, și care a implementat și sistemul de ticketing, dar nah, nu se știe nimic. Oricum, se vede că se și investește, mare parte din temple aveau porțiuni în lucru, de consolidare și restaurare. Ceea ce-i ok. (toate informațiile despre bilete și orare le găsiți sistematizate aici, că noi n-avem răbdare de utilitarisme d-astea)

Cum în ziua aia a trebuit să dormim la prânz, am ajuns după 5 jumate la Angkor Wat și n-am mai putut intra la temple. Nici să ne întoarcem cu bicicletele n-a fost cale. Nu e nici o combinație să faci traseele cu bicicleta, decât dacă îl cari cu tine pe doctorul Fuentes și vreo 15 pungi cu sânge oxigenat. Altfel e chin și jale, oricâți bani ai crede că economisești. Pe zi ar însemna cam 40 de kilometri și mult timp prețios pierdut.

Fiind aproape șase seara și văzând cum cade noaptea, am tocmit un șofer să ne ia până în Siem Reap (care e la vreo 9 km de complexul principal) cu tot cu biciclete și fiindcă a fost drăguț la negocieri, l-am rezervat pentru următoarele două zile. Total, cu răsărit inclus, a fost 30 de dolari. A treia zi am făcut economie și ne-am luat un scuter, ceea ce ar fi trebuit să facem din prima, dar eram convinși că e interzis. Deh, așa scria pe net.

Iaca-șa, cu bicla în tuk-tuk, ca boierii

Angkor Wat, Orașul-Templu

La cât am citit despre temple și Angkor Wat am putea scrie o lucrare de licență, sau am putea plagia una de doctorat. Dar cum n-are nici un haz să citești detalii fără să simți locurile pe pielea și cu ochii tăi, o să facem un rezumat al celor mai interesante și fun facts. Restul le aflați voi când ajungeți acolo. Plus, o sumedenie de poze pe care le-am făcut cum am putut noi mai bine. Că în sezonul de vârf, când am ajuns și noi, n-ai loc nici de-un selfie decent fără să-ți intre un chinez în poză (le găsiți frumos pe toate la sfârșitul articolului).

Ah, și pentru că am lucrat dezorganizat și n-am notat la timp care de unde e, nu mai știm care din temple apar în poze. În afară, bineînțeles, de celebrele Angkor Wat, care apare pe steagul Cambodgiei cu cele cinci turnuri emblematice reprezentând cele cinci vârfuri ale Muntelui Meru – casa zeilor în tradiția Hindu; Bayon, templul celor 1000 de fețe, pe care n-ai cum să le uiți; și Ta Prohm, templul năpădit de copaci de-a apărut și în filmul Tomb Raider cu Angelina Jolie. V-am zis că ajungem și la ea!

După lansarea filmului în 2001, templul ăsta a devenit cam cel mai popular și populat. La copacul cel mai celebru se stă la coadă pentru o poză, organizat, frumos. Am stat și noi. Dar sunt alte zeci de copaci crescuți peste ziduri și acoperișuri numai buni de fotografiat. Ta Prohm e un exemplu bun despre cum natura, cu răbdare și netulburată, revine de acolo de unde a fost izgonită. Lucrul făcut de mâna omului e atât de efemer, că nici nu știm.

Draga de Angelina a mai avut în februarie anul ăsta o lansare, ținută tot la Angkor, de data asta ceva film despre Khmerii RoșiiFirst they killed my father. O ecranizare după cartea cu același nume, care descrie regimul lui Pol Pot prin ochii unei fetițe. Face ce face și pune Cambodgia pe harta turistică a lumii. Bravo ei! Vezi că se poate și fără Brad Pitt?

Care-i treaba cu ele

Istoria zice că Imperiul Khmer, după ce s-a bătut multă vreme cu laoțienii și mai mult cu chamii (sudul Vietnamului), a cunoscut o lungă perioadă de glorie și înflorire, întinzându-și teritoriile de la Marea Chinei până la Marea Andaman. Adică aproape toată Thailanda, tot Laosul și trei sferturi de Vietnam, plus Cambodgia. Ceva imens. Gloria asta a început prin 802 și a ținut până în 1431 când Imperiul s-a prăbușit sub propria greutate. Nu se știe exact de ce și cum, doar că a fost cucerit de regatul Ayutthaya (precursorul Thailandei de azi). Cert e că după asta, vreme de aproape jumătate de mileniu, până au ajuns aici francezii, khmerii n-au mai contat și nici nu s-a mai știu nimic de ei.

Cel mai de seamă rege, un fel de Ștefan cel Mare al lor, a fost Jayavarman al VII-lea (1181 – 1218). Deşi temple mai fuseseră construite înainte în zonă (de exemplu chiar Angkor Wat-ul), el a pus bazele Angkor Thom-ului, un uriaș oraș – cel mai mare din lume la vremea aia. Istoricii zic că era cât Los Angeles-ul și avea aproximativ 1 milion de locuitori. Tot el a constuit o rețea de drumuri din care cea mai lungă șosea avea 800 de km, mai mult ca Băsescu, Ponta, Iliescu și Dragnea la un loc, a făcut 100 de spitale (mai multe ca…mă rog, nu mai deschidem subiectul pentru că ne doare), temple, canale de irigații cu lacuri de acumulare imense și câte și mai câte.

Până în 1860 au stat mai mult părăsite, năpădite de junglă, până când un explorator francez a dat peste ele și a dat de veste în Occident că a găsit un Templu care „nu e cu nimic mai prejos decât cel al lui Solomon, construit de un Michelangelo antic, și e peste orice ne-a lăsat Grecia și Roma, lucru care contrastează puternic cu barbaria care domnește acum în Cambodgia”. Îi dăm dreptate lui și Henri Mouhot, fie-i poussièrea ușoară, c-a murit de malarie.

Splendoare în piatră

Astăzi complexul religios hinduisto-buddhist însumează cam 200 de hectare și e cel mai mare din lume. Da, e ora de superlative. Am stat și ne-am gândit că la vremea aia în Europa se făceau universități, catedrale, piramidele aveau deja 3000 de ani vechime, Roma era și ea deja eternă, turnul cu ceas din Brugge era în picioare, deci mare lucru nu realizaseră khmerii ăștia. Dar pentru zona asta de lume, ce-au facut băieții cu elefanții lor e cu adevărat uimitor.

Templele sunt masive, impresionante, labirinturi întregi de piatră prin care te pierzi cu orele. Basoreliefuri întinse pe zeci de kilometri pătrați, unele atât de fine încât zice-se că numai o mână de femeie le putea realiza. Cele mai multe întruchipează zeități, bătălii memorabile, mituri, scene din viața de zi cu zi, animale sacre. Piatra a fost adusă de la cel puțin 60 de kilometri depărtare, unde e cel mai apropiat munte, și construcția unui edificiu dura și 30 de ani. Deși tradiția locală, consemnată de un cronicar chinez de secol 13, spune că Angkor Wat-ul a fost ridicat peste noapte de un arhitect divin.

Sfaturi nu prea avem să vă dăm, găsiți oricum cu duiumul pe blogurile de turism (alea din afară, că la noi…) informații despre cum să „scăpați” de hoardele de vizitatori, din ce unghi se pozează cel mai bine Angkorul la ora prânzului și de unde se vede cel mai bun răsărit. Aiurea, că de scăpat n-aveți cum să scăpați, toată lumea crede că dacă se scoală devreme ajunge departe, drept pentru care tot o să dați peste mii de oameni peste tot. Singura soluție bună e să le vizitați în anotimpul ploios.

Deși după câteva temple o să vi se pară că arată toate la fel, doar că la o scară din ce în ce mai mică, nu renunțați. O să dați peste perle care o să vă dea peste cap conceptul de frumos. Fiecare templu are o istorie unică, o însemnătate aparte și o arhitectură diferită. Trebuie doar să aveți răbdare să le studiați cu atenție. În rest, fiecare e cu propria inspirație și cu propriul mod de a le vizita. Faceți cum vă taie capul și nu vă mai luați după porcăriile de pe net.

Acum vă lăsăm cu duiumul de poze.

Ziua 1 – turul mic

Răsăritul l-am prins la Banteay Srei, unde vine mai puțină lume. Până a ieșit soarele, ne-am delectat cu luna.

 

Ziua 2 – turul mare

Preah Khan e un templu uriaș, cu sute de cămăruțe, alei și clădiri, așa că te poți rătăci lejer
Aici am șezut și-am făcut un timelapse
Panorama

Ziua 3 – templele îndepărtate

Și dacă tot ați ajuns până aici, nu uitați să dați follow pe Instagram, unde găsiți alte și alte poze din peripețiile noastre.

Ultimul episod din epopeea cambodgiană îl puteți citi aici: Trei săptămâni cu cortul în junglă.

 

 

 

 

5 thoughts on “Epopeea Cambodgiană. Episodul III – Angkor Wat, o dorință împlinită

  1. Hey Avuca, how impressive and wonderful your photos of Angkor are!! Although I do not understand your language – the photos are stunning!! Just shared also on my Facebook-Page. Also I wanna thank you so much for your link to my article about new prices at Angkor. Kind regards, Inga 🙂

  2. Este foarte bine sintetizat acest text. Ma bucur mut ca v-am gasit. In 3 saptamani voi pleca in Asia si voi ajunge si la Angkor Wat.
    Am gasit multe informatii utile aici. O intrebare: cu ce obiectiv au fost facute pozele? Multumesc mult. Mirela

    1. Bună Mirela! Și noi ne bucurăm că ne-ai găsit. Chiar, cum ai dat de noi?
      Călătorie plăcută și fără evenimente, bucură-te de Angkor și bea multă apă (nu căra cu tine, găsești la fiecare templu mare sau mic).
      Cât despre obiectiv, sunt făcute cu un amărât de Panasonic Lumix DMC-lx100, care are obiectiv Leica de 24-70 mm parcă și nici nu-l poți schimba. E decent, dar mai mult e scos din editarea în Lightroom.

      S-auzim de bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *