Astăzi se împlinesc două luni de când am părăsit România. La ceas aniversar venim cu o postare în care mi-am distilat zecile de sentimente contradictorii despre un subiect extrem de delicat pentru mine: câinele ca prânz. Știu că am tot menționat subiectul, dar niciodată nu l-am tratat pe larg. Cum gândesc acum, aflați mai jos.

Cea mai grea noapte

Socoteala de acasă a fost să nu ne comportăm sau să gândim ca niște simpli turiști. Ideea e că investim banii ăștia în noi și nu în altceva, tocmai ca să ne destupăm la minte și să învățăm lucruri pe care nu le-am putea înțelege la umbra unei grădini de vară de pe Calea Victoriei.

Astfel am descoperit cât de adaptabili suntem și cât de important e să înțelegem într-adevăr și alte puncte de vedere. E ușor să punem etichete și să judecăm doar pe baza experiențelor trăite până acum. Și nu sunt foarte multe sau bogate. Etichetele pe care le-am pune noi ar arăta cam ca alea de pe o sticlă de borș. E mult mai greu să te documentezi sau să arunci o privire pe partea cealaltă a monedei. Parte care nu te coafează.

Sunt fericită că nu am făcut această postare mult mai devreme. Ar fi fost una plină de ură, mi-aș fi așternut frustrările pe foaie și acum aș fi regretat. E un subiect sensibil, greu de digerat. Din prima zi am aflat că în Vietnam se consumă carne de câine. Bașca, mai stăm și vizavi de un restaurant cu specific canin, unde carnea e atât de proaspătă încât acum cinci minute era vie. Nu, n-avem poze din interior pentru că nu ne-au ținut genunchii să le călcăm pragul.

S-a băgat câine la restaurant
S-a băgat câine la restaurant

A doua noapte în Vietnam cred că a fost cea mai grea din viața mea. Schelălăiturile stridente îmi perforau timpanele din jumătate în jumătate de oră. Aș fi fugit, dar nu aveam unde. M-am gândit cât se poate de serios să le dau foc la coșmelie. A fost o noapte lungă, în care am avut timp să întorc dilema pe toate părțile.

Dragoste pentru un pachet de unt

Prima oară am zis că-s ei sălbatici. Pe urmă m-am gândit că sunt eu ipocrită. Sufăr în halul ăsta pentru un câine, în timp ce aș fi fost în stare să renunț la trei zile din viață pentru o tocăniță de vită ca la carte. Dar ca să mânânc eu tocănița aia, o vacă trebuie să treacă prin același proces dureros prin care trec câinii ăștia acum. Poate mai puțin partea cu electrocutatul. Mno? Devin vegetariană, eu nu-s barbară ca vietnamezii ăștia. De a doua zi am început să mă documentez, să încerc să înțeleg ce stă în spatele tradiției lor de a se hrăni cu patrupedele pe care cei mai mulți dintre noi le consideră parte a familiei.

Păi, lăsând la o parte că nu e o noutate și nici un caz izolat, Vietnamul are istoria lui aparte. Oamenii ăștia au fost într-un război continuu. Au trăit în peșteri, la propriu, până acum treizeci de ani. Sărăcie lucie. Acum puneți-vă în situația lor. Credeți că oamenii ăștia își permiteau să se atașeze de animale așa cum am făcut-o noi? Au trăit vremuri atât de grele încât nu-și permiteau să se gândească la animale decât ca hrană. Câți dintre noi am nutrit vreun fel de afecțiune pentru pachetul de unt din frigider?

Au mâncat tăt ce mișcă. Tăt! Într-un fel, Vietnamul e o țară mai sigură. Nema șerpi, nema tigri, au halit tot și-așa n-au murit de foame. Azi poți să te plimbi relaxat prin munți și prin păduri, că nu-ți sare nici o lighioană în spinare. Da, e trist. Te-ai aștepta ca într-o zonă ca asta, plină de dealuri și de verdeață, fiecare dimineață să-ți fie înviorată de trilul multitudinii de păsări. Well, nema păsări. Le-au mâncat și pe astea. Probabil că atunci când ți se lipește burta de șira spinării, ultima ta grijă e biodiversitatea și conservarea speciilor. N-au nici măcar un comportament decent față de animale. Le aleargă, le lovesc, le hăituiesc, atât adulții, cât mai ales copiii. N-au ei poezii cu Zdreanță, sau cu Moartea căprioarei care să le dezvolte un simț al compasiunii pentru necuvântătoare.

Câine la proțap
Câine la proțap

Brigitte Bardot Reloaded

Lucru bun e că atunci când nu miroase a clei de oase, miroase a schimbare. Ici, colo, poți zări câte un om cu câte un cățel în lesă. Majoritatea tinerilor cu care am discutat se declară împotriva acestei „tradiții”. Deși restaurantele care servesc Bun Thit Cho (carne de câine) sunt încă pline, să nu uităm că sunt încă foarte mulți oameni care chiar au trăit vremurile alea grele. Nu pot să mă duc la ei și să le spun că nu-i ok să mânânce carnea de câine doar pentru că în colțul de lume din care vin eu sunt oameni care împart patul pufos și perna cu patrupedele lor. În cel mai bun caz o să râdă și o să ne considere descreierați. Probabil ar fi și nițel ofuscați că vine o excentrică să le explice lor cum stă treaba cu friptura lor. Cam cum am luat-o și noi la mișto pe Brigitte Bardot acum 20 de ani. Singura metodă de protest pe care am adoptat-o a fost să evităm orice fel de contact cu aceste restaurante. Nu doar că nu am mâncat și nu o să mâncăm niciodată carne de câine, dar nici o omletă n-am comanda într-un astfel de local.

La fel cum stă treaba în România cu căsătoriile gay, n-o să-i convingă nimeni pe cei „contra” că homosexualitatea e ceva normal și egalitatea din toate punctele de vedere e cursul normal al lucrurilor. Ba din contră, cu cât vor auzi mai des asta, cu atât mai vehemenți vor fi în convingerile lor. Să nu uităm totuși în ce vremuri au trăit bunicii noștri. Naivă cum sunt, cred că timpul și evoluția o să le rezolve pe toate. Contrar rezultatelor alegerilor din SUA, cred că ne îndreptăm spre o lume mai bună. Asta dacă avem un pic de răbdare și nu ne mai pripim în a critica.

Chiar sunt curioasă cum v-ați raporta voi la dilema asta. Dacă ați fost prin Asia și ați trăit așa ceva, sau chiar dacă nu, am vrea să știm cum gândiți. Lăsați-ne un mesaj aici, sau pe facebook, și poate punem de-o dezbatere.

La noapte, spre Sud

Îți mulțumesc Vietnam, o țară impresionantă, cu o istorie fabuloasă despre care nu știam mai nimic înainte să vin aici. Oamenii tăi sunt extrem de primitori, avem multe de învățat de la ei. Poate cea mai șocantă e fericirea lor. Nu au uitat să se bucure de viață și sunt mulțumiți cu puținul pe care îl au, aproape cu un iz de ignoranță. E greu să ieși din ritmul vieții pe care am trăit-o aproape 30 de ani. Îi privesc cu oarecare invidie. Dar suntem aici să învățăm. #adevăratașcoalăavieții

Nu cred că exista o țară mai potrivită să începem această aventură. În noaptea asta plecăm spre sud, către Ho Chi Minh (ex. Saigon), să descoperim și oamenii din partea „occidentală” a Vietnamului. Sunt 10 milioane doar în oraș, avem ceva treabă.

P.S.: al doilea cel mai bun lucru pe care l-am descoperit în Vietnam – murătura de papaya. Cine vrea rețeta, o dăm doar în privat ;)).

3 thoughts on “Am căzut la pace cu mâncarea de câine

  1. Acum nici 90 de ani rusii isi mancau si vindeau la taraba copii morti (portionati frumos) vezi HOLODOMOR.
    Bunicii mei imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial se hraneau strict cu iarba si urzici, deorece pisicile si cateii din sat erau gata.
    Ce kkt vb. noi aici ?

  2. Asa cum spuneam la un moment dat pe un forum, adevaratii iubitori de animale sunt cei care le cresc, ingrijesc si le sacrifica pt a supravietui ei, familiile lor si turma de animale ce o au in ingrijire. Un cioban tine la iedul lui si il sacrifica de nevoie. Indiferent la ce ora s-ar culca seara dimineata se trezeste inainte de rasaritul soarelui sa-si hraneasca si adape animalele. Prin comparatie cu o falsa iubitoare de animale care se sparge in figuri, -„Draga, noi am luat ied de paste ca nu mancam miel. Miroase draga. Avem noi un cioban de la care luam de multi ani. Nu stiu ce inima are mai omul ala de poate taia bietii iezi”. Isi indestuleaza burtihanul cu carnea animalului respectiv, mai tine prin congelator cateva luni ce mai ramane din bietul ied, dupa care il arunca, ca deja s-a invechit. Ciobanul nu-si permite sa pastreze pt el decat strict cat ii trebuie. Asta nu din zgarcenie, ci pt ca isi iubeste animalele si-l doare sufletul sa-si bata joc de ele. Acum intreb, cine este autorul moral al sacrificari iedului? Faptul ca unii mananca elefanti, caini, serpi sau mai stiu eu ce depinde strict de traditii si conjunctura. Cartea Sfanta spune ca se mananca numai animal rumegator cu copita despicata. Traditiile noastre ne-au facut sa ne abatem de la invatatura ei si sa consumam si carne de porc. In concluzie, nu mi se pare deplasat ca unii de pe planeta asta sa manance carne de caine. Puteti incerca, dar sa nu va puna necuratul in cazul in care ne vom intalni vreodata sa indrazniti sa ma pupati. Bafta si aveti grija ca sunt cu ochii pe voi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *