Așa cum am povestit și la prânz, nici o noapte nu seamănă cu alta aici în Ha Giang. Nici nu mergem la culcare foarte devreme, așa că apucăm să trăim chestii dintre cele mai absurde. Noaptea trecută ar fi fost amuzantă, dacă n-ar fi fost de-a dreptul periculoasă. Ne-am trezit sechestrați. Cum?

Lucram, ca de obicei, în sufragerie. Trecuse de 12. Am vrut să fumăm, dar n-am mai avut chef să urcăm pe terasă. Așa că am decis să mergem jos, în fața casei. La ușă, surpriză! Un mare lanț din ăla cu care îți asiguri bicicleta era legat în jurul mânerelor. Pe dinafară. Na!, că asta-i bună! Ce tărășenie! O fi făcut-o Tan?, ne întrebam. N-are nici un sens. Să fi venit niște derbedei puși pe șotii? Atunci urmează să ne arunce și-un Molotov pe geam, să fim atenți. O fi făcut-o proprietarul? Dar de ce? Nici o explicație.

Scurtă paranteză

(Proprietarul casei e un nene trecut de 50 de ani care locuiește în garajul casei. Un fel de subsol. Din când în când mai vine să-și umple bidonul cu apă potabilă la filtrul din bucătărie. Sau la vreo sărbătoare mai duce flori la altarul de la ultimul etaj și aprinde o lumânare parfumată de sufletul morților lui. În primele zile de stat aici ne-am mai speriat de el, până am aflat care-i treaba.

Proprietarul din garaj
Proprietarul din garaj

O altă voluntară, Anu din Finlanda, o iapă de femeie la 49 de ani, a comis-o și mai rău. În primele ei zile aici căuta un loc de fumat și a văzut ușa de la garaj deschisă. S-a așezat tacticos pe canapeaua din „sufrageria” omului, a zis ”Hallo!” și și-a aprins o țigară. N-a știut, femeia. Proprietarul când a văzut namila de 2 metri că-i intră în casă, n-a mai avut pe unde să fugă. A măsurat-o de jos în sus și resemnat și-a aprins și el una.)

Alex Gură Pocită

Am urcat oarecum nervoși pe terasă. „Chiar dacă a făcut-o proprietarul de teama hoților, să ne țină aici în siguranță, nu s-a gândit ce facem dacă ia foc casa? Noi pe unde ieșim, că toate geamurile au gratii? Dacă trebuie să meargă cineva de urgență la o plimbare, sau, mai rău, la spital?”, vorbeam între noi în timp ce fumam.

Trei minute mai târziu, auzim un glas stins venind de la etajul inferior. O fată din Polonia zăcea întinsă pe burtă în fața băii, gemând ceva neinteligibil. Iaca situație! Am sculat toată casa, l-am pus pe Tan, vietnamezul de serviciu, să sune urgent la proprietar să deschidă, în caz că trebuie salvare sau spital. Nici n-a apucat bine să termine ce avea de zis, că-i e rău cuiva și etc, că ăla-i zice s-o sune pe Nga (pronunțat Nia, cu un i foare scurt, de aia i se zice Nancy – directoarea centrului de engleză unde suntem noi voluntari) și-i închide telefonul. O sună pe Nancy ca să afle că de fapt lanțul pe ușă e pus pentru că n-a fost plătită chiria pe casă și nu va fi scos până n-o achită cineva.

Ce să mai zici la așa ceva? Să închizi 12 oameni într-o casă că a întârziat chiria câteva ore? Și cu o fată cu dureri atroce de stomac în ea. E un pic extrem. În România s-ar numi sechestrare de persoane și se pedepsește cu închisoarea de la unu la șapte ani, după noul Cod Penal. Sunt alte metode de atras atenția, dai un telefon, pui pastă de dinți pe clanță, te caci pe preș și îi dai foc, dar nu închizi oamenii în casă.

În fața băii, cu polonezii
În fața băii, cu polonezii.

Și dacă Nancy n-avea de unde să scoată 10 milioane de dongi (aprox. 450$) în noaptea aia? În orice caz, în jur de ora una, a venit femeia chioară de somn cu teșchereaua plină și a deșertat-o în palma omului, să ne deschidă ușa, că nu se poate așa ceva.

Poloneza și-a revenit, n-a mai avut nevoie de spital. Pe la trei am adormit după ce ne-am gândit serios să-i batem în cuie poarta de la garaj. Să vadă și el cum e.

Încă o noapte albă

Diseară iar ne culcăm târziu, joacă România și vrem să ne uităm la meci împreună cu polonezii din casă. Apoi vine weekendul și duminică avem petrecerea de rămas-bun. Luni dimineață plecăm spre Hanoi. Pe 16 avem bilete de avion spre Saigon, unde ne vom petrece următoarea lună. Dacă totul decurge conform planului, sărbătorile de iarnă ne vor prinde în ”câmpurile morții” din Phnom Penh, studiind genocidul lui Pol Pot. Vedem!

Până atunci, Hai România! #eusuntmuoihai

Înainte de meci am dat o tură de încălzire la stadion și-am jucat fotbal cu vietnamezii. Sunt pilaf.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *