A fost de parcă Vechiul Testament și Noul Testament au căzut simultan de pe un raft al unei biblioteci magice, și-au dat pagină cu pagină și printr-o formulă antică, au dezlănțuit iadul. Cei patru călăreți ai Apocalipsei au dat pinteni cailor și și-au pus în tolbă plăgile Egiptului. O ruptură spațio-temporală de mii de kilometri și de ani s-a închis într-o buclă și s-a revărsat asupra Vietnamului de astăzi. Mai precis asupra casei cu numărul 61 de pe strada Ly Nhan Tong din Ha Giang. Acolo unde locuim noi.

Mă rog, poate n-a fost chiar atât de grav.

Totul a început acum o săptămână cu un mic potop. Știu, Potopul e din Facerea lumii, nu din distrugerea ei. Orișicât, pentru prima dată de când suntem în Vietnam, a plouat ziua, mult și bine. S-a umflat râul Albastru, s-au umflat păraiele, dansau norii pe cer. Toată frumusețea asta dezlănțuită a determinat un mic dezechilibru care la rândul lui a produs o serie de evenimente nefericite. Ne pare rău că pentru articolul ăsta n-avem pozele noastre, dar, credeți-ne, la cât de arzătoare și rozătoare au fost problemele, numai timp de poze n-am avut.

Șobolanii, vecinii noștri

Camera noastră e la ultimul etaj al unei vile. Geamul camerei dă pe terasa cea cu vedere superbă. E locul în care ne relaxăm, refugiul. Seara, jumătate se transformă în sală de clasă. Ei, pe terasa asta au năvălit șobolanii. Probabil că a intrat apa peste ei în case și s-au trezit sinistrați la noi pe acoperiș. N-am fi avut nimic împotrivă dacă n-ar fi început să mișune și să se ușureze pe balcon și chiar în camera noastră.

Înțelegem că e nasol să-ți ia apa agoniseala de-o viață și luptăm totodată pentru drepturile animalelor, dar să-ți aduci tot clanul, să plantezi steagul și să zici „de azi, noi trăim aici”, asta e prea mult. Mai ales că am fost forțați să dormim vreo 3 nopți toride cu geamurile și ușa închise.

Trei capcane cu lipici și o porție de chiftele cu otravă mai târziu, familia de rozătoare s-a făcut nevăzută. Patru guzgani de-o palmă jumate și-au dat viața zbătându-se să scape din clei, restul, dacă or mai fi fost și alții, au priceput mesajul.

Cel mai incredibil din toată povestea asta e pasivitatea cu care gazdele au tratat problema. Abia după insistențe majore, după argumentele care implicau elevii și rahatul de șobolan, ciuma neagră și Evul Mediu, s-au mobilizat și ei cât de cât. Anticipând următoarea voastră întrebare, nu, nu credem că-i mănâncă.

Herpesul vietnamez

A doua plagă abătută asupra micului oraș de provincie din nordul Vietnamului se numește Herpes Imaginaris.

Vreme de aproape o lună, aproape toți locuitorii de la numărul 61 au făcut forma mai ușoară sau mai severă a unui tip de Herpes. Cel puțin asta am fost făcuți să credem de doctorii la care am fost. Raluca a primit tratament cu Aciclovir pentru rănile ei, Jon și Rod la fel, cu diagnosticul de herpes zoster, sau ceva.

Problema la virusul ăsta e că se comporta foarte atipic. Apărea de mai multe ori pe piele, la intervale neregulate, în zone dintre cele mai diferite. Rana provocată e ca o arsură care pare întinsă cu degetele. Săptămâna trecută m-am procopsit cu o nouă erupție. Cea mai mare dintre toate cele din casă. O pată roșie cât o pătlăgică din aia mov, sănătoasă, de țară, fix pe ceafă. Eram gata să mergem la spital pentru analize, să vedem ce naiba e cu virusu ăsta de tot reapare, când o profă vietnameză ne-a luminat: e de la un fel de furnică.

Ne-a arătat o poză și de-atunci totul s-a schimbat. „Păăăăi, din astea sunt cu zecile pe balcon, prin cameră, peste tot de fapt”. Am intrat pe internet și am început să citim totul despre. Se cheamă rove beetle, deci e un fel de cărăbuș, și nu înțeapă nici nu mușcă. Dar dacă îl strivești pe piele, toxina asta, care se cheamă pederină, e eliberată și în contact cu pielea provoacă o reacție extrem de puternică. Te doare de te, rău, rău te doare. Nu ne-am pozat propriile răni, să nu se sperie părinții și frații, dar le puteți admira aici pe ale altora.

Mușcătura celor 10 cobre

Ca să înțelegeți, gâza asta n-are nici un centimetru lungime, iar pederina reprezintă 0,025% din greutatea ei. E mai aproape de a fi nimic decât de a fi ceva. Dar oamenii de știință care cercetează problema au decretat că toxina respectivă e de câteva ori mai puternică decât veninul de cobră. Mă gândesc serios să le zic nepoților că atunci când eram tânăr m-au mușcat niște cobre de gât, sau cel puțin că aș fi preferat asta. Englezii îi zic „spider-lick”, ca și cum ți s-ar pune o Văduvă neagră pe trup și-ar începe să te lingă.

sursa foto: education in japan community blog
sursa foto: Education in Japan community blog

După ce-am unit toate punctele am ieșit pe balcon unde, deasupra geamului nostru, aproximativ 3000 de cărăbuși și cărăbușe viermuiau. „Tu-vă paștele mamii voastre! După șobolani, voi!? Astea-s semne clare că Apocalipsul e colea, după colț. Ce mai urmează? Broaștele și Foametea?”. Mă rog, pe atunci încă nu ne dumiriserăm cu Noul și Vechiul Testament, de-aia am mai încurcat între ei călăreții cu plăgile Egiptului.

Am scos spray-ul și am mai dormit câteva nopți cu geamurile închise. Plus, am devenit mai buddiști, am învățat lecția aia cu țânțarul care se așează pe testicule și importanța non-violenței. De-acum nici o furnicătură pe piele nu va mai fi tratată cu o palmă, mai ales în zonele inaccesibile privirii. Vietnam ne-a trebuit…

Ah, am mai aflat o chestie: pederina asta face parte acum dintr-un studiu clinic de tratare a cancerului. Se pare că șoarecii canceroși care au fost injectați cu substanța asta au o durată de viață sensibil mai mare. Foarte tare!

Cea mai recentă molimă: foametea

Pentru că lucrurile nu puteau rămâne așa, acu trei zile ne-a plecat bucătăreasa, n-o mai lasă soțul să muncească. S-a dus în concediu în Singapore și de-atunci a venit și foametea pe capul nostru. Sperăm să fie ultima plagă care se abate asupra noastră, că ne-am săturat de cartofi prăjiți cu ouă ochi.

Cam așa s-au scurs ultimele zile aici, la centru. A fost isterie. Alte noutăți? A venit iarna, sunt 25 de grade ziua și 19 noaptea. E destul de răcoare. Mai avem două săptămâni de stat aici, apoi cel mai probabil vom merge în Hoi An. Mare, plajă, workaway mișto. Mai povestim.


PS: nu uitați că până pe 9 noiembrie puteți vota unul dintre reportajele nominalizate la Premiile Superscrieri. Mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *